Această alegere nu este una ușoară și este nevoie de sprijin, nu doar medical ci și emoțional.
Un studiu realizat de Asociația moașelor Independente din România ne arată că în anul 2024 în România:
peste 80% dintre unitățile medicale publice din România nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate;
doar 7 unități publice (4%) furnizează avort medicamentos sau chirurgical în acord cu recomandările din ghidurile medicale, prospectele farmaceutice și legislația națională;
111 din 176 de unități publice (63,6%) la nivel național nu oferă servicii de avort;
nicio unitate publică nu oferă ambele tipuri de avort.
Partidul REPER a solicitat finanțare pentru mijloace de contracepție și pentru programe de educație sexuală. De asemenea, am fost primul partid care a depus, după consultări cu societatea civilă, un proiect de lege ce prevede:
Acoperirea costurilor pentru întreruperile de sarcină la cerere în cazul minorilor, victimelor violului sau femeilor aflate în situații vulnerabile;
Redirecționarea pacienților către un alt medic, dacă cel curent refuză să efectueze întreruperea sarcinii;
Limitarea refuzului medicilor din spitalele publice, dacă aceștia practică avortul în mediul privat;
Crearea unui site oficial de către Ministerul Sănătății, cu informații corecte despre planificarea familială, metode contraceptive și procedurile de întrerupere a sarcinii;
Asigurarea prezenței, în fiecare spital județean, a cel puțin unui medic care efectuează întreruperi de sarcină la cerere.
Carmen Stângă, candidată REPER la Camera Deputaților, Dolj